La sfârșitul stagiunii trecute, mai exact pe 25 iunie
2016, s-a jucat pe scena Naționalului Clujean bine cunoscuta tragedie „Romeo și Julieta”. În anul 400 după
Shakespeare, premiera de la Cluj se înscrie în seria spectacolelor dedicate, pe
tot parcursul acestui an, marelui dramaturg englez. Doar că de această dată
viziunea regizorală, semnată Tudor Lucanu, substituie cunoscutele familii
nobile și rivale prin două clanuri de croitori, care se războiesc cu foarfece
de croitorie, printre suluri de pânză colorată, mașini de cusut și manechine-suport,
recuzită specifică atelierelor de gen.
Oarecum
șocantă prima impresie, după ridicarea cortinei, atunci când imaginea unor stative
cu stofe și mașini de cusut, așezate față în față, sugerând rivalitatea, este
completată de actorii împărțiți în două tabere, care foarfecă unii spre alții,
amenințător, tăioasele unelte de croitorie. Pe moment ai impresia că ai nimerit
în altă piesă. Din fericire, viziunea propusă de tânărul regizor respectă în
întregime intriga imaginată de William Shakespeare, elementele de modernitate
din decor și costume încercând doar să lege anul 1597, cel al apariției piesei,
de contemporaneitate.
Această abordare a cadrului clasic în care se
întâmplă celebra tragedie, dar și a textului shakesperian, care îmbină pe
alocuri farmecul stihurilor atât de cunoscute cu un limbaj modern, prezintă
unele avantaje. În primul rând cel al replicilor încărcate de un umor subtil,
care scad din tensiunea poveștii și apropie rigurosul discurs clasic de
spectatorul contemporan, astfel încât unele roluri, precum Mercuțio în
interpretarea extraordinară a lui Sorin Leoveanu, provoacă ropote de aplauze. Sau felul în care personajele ies din scenă,
și din poveste. De fiecare dată când cineva este ucis în piesă ( Mercuțio,
Tybaly, Romeo și în final Julieta) este înjunghiat un manechin, cel care preia
simbolic moartea personajului. Astfel, actorul rămâne în picioare, simbolizând
viața veșnică a sufletului. În acest mod piesa poate avea, paradoxal pentru o
tragedie, happy-end. Pentru că, în final, cele două trupuri-suflete ale
protagoniștilor principali rămân privindu-se față în față, după ce trupurile
lor manechin cad la pământ, atingându-și ușor mâinile și ducând povestea lor de
dragoste spre împlinire în astral. Ne imaginăm, așadar, un deznodământ fericit,
fie și chiar dincolo de moarte.
Sigur, tragedia lui
Shakespeare nu mai este azi necunoscută nimănui. Povestea tipică de dragoste a
Renașterii a devenit, de-a lungul vremii, laitmotiv al tuturor poveștilor de
dragoste nefericite, și nu numai. Ficțiunea a pătruns atât de mult în real
încât, la Verona, locul în care plasează dramaturgul intriga sa, urmele
„existenței” celor doi amorezi au dat naștere unei industrii turistice de
proporții. Peste tot vezi indicatoare care te ghidează spre: la casa di Giulietta; la casa di Romeao; la
tomba di Giulietta sau la tomba di
Romeo. Ca să nu mai vorbim de cohortele de turiști care se fotografiază în
celebrul balcon, sau lasă bilețele de dragoste pe gardul din spatele Julietei.
Al reprezentării sale statuare, firește, ca al unei zeițe protectoare.
Dar să ne întoarcem
la spectacolul Naționalului Clujean, care se va juca și în stagiunea viitoare, premiera
de la sfârșitul lui iunie constituind o invitație pentru iubitorii de teatru
din acest oraș. De altfel, această primă reprezentație a fost deja un succes,
în ciuda condițiilor de temperatură ridicată din sală, inconvenient major pentru
spectatori. Ca să nu mai vorbim despre efortul actorilor, ei au suportat și
povara costumelor grele, dar, la finalul celor două ore, au ridicat audiența în
picioare, fiind omagiați îndelung.
Tinerii actori
Sânzâiana Tarța în rolul Julietei și Matei Rotaru, cel care a dat viață
personajului Romeo, au reușit, fiecare în parte, un joc plin de candoare, grație
și farmec, prin care au transmis spectatorilor emoția țesută în jurul poveștii
de dragoste. Personal, mi-a plăcut mai mult Julieta, complexitatea rolului și,
aduc iar în discuție, condițiile în care s-a jucat spectacolul, nu s-au
reflectat deloc în prestația actriței Sânzâiana Tarța, care, din punctul meu de
vedere, a reușit un rol aproape fără fisuri. Sorin Leoveanu în Mercuțio, despre
care am mai pomenit la începutul acestui text, și Anca Hanu în Doica, au dat
multă savoare personajelor întruchipate prin replicile ironico-umoristice,
foarte apreciate de spectatori, și jocul lor care a reîncadrat piesa lui
Shakespeare în categoria tragi-comediilor moderne. Foarte bun și Ovidiu Crișan în rolul lui
Capulet, chiar dacă eu l-am preferat mai mult în ipostazele serioase decât în
postura de DJ la balul mascat, modernizat cu muzică de club, unde s-au cunoscut
cei doi îndrăgostiți. Interpretarea însă a fost exemplară, în ambele ipostaze.
De fapt, cu tot conservatorismul de care ținem să dăm dovadă atunci când vine
vorba de clasici, dacă modernizarea operelor atrage tinerii în sălile de
spectacol, tot „răul” spre bine, cum se spune adesea.
În alte roluri i-am
putut vedea, și sperăm revedea în noua stagiune din toamnă, pe Cornel Răileanu
în Lorenzo; Ionuț Caras în Tybalt; Adrian Cucu în Paris; Radu Lărgeanu în
Benvolio; Angelica Nicoară în Lady Capulet; Irina Wintze în Lady Montague;
Cătălin Herlo în Escalus; Cristian Rigman în Peter, Spițerul; Miron Maxim în
Balthazar și Diana Buluga în Rosalina. Scenografia este semnată de Alina
Herescu, aistent de scenografie Anda Pop, după o traducere de Virgil Teodorescu
și Șt.O.Iosif. Muzica spectacolului se datorează lui Șerban Ursachi, coregrafia
Vava Ștefănescu, iar maestru de lumini a fost Jenel Moldovan.
În așteptarea
toamnei, când pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca se va mai „vorbi de-aceste mari dezastre/(...) în
trista întâmplare-a lui/Romeo și-a Julietei sale”, nu putem să nu
concluzionăm că, uite, se poate și Shakespeare modern, pe muzică de club! O
tragedie dusă spre comedie, din dorința de a cuceri spectatorul contemporan,
dar unde, din fericire, este salvată în mare parte atmosfera de epocă, nefiind
„afectată” povestea originală. „Ah,
Baltazar, ce-i nou(ce nou!) pe la
Verona?”(!)
Text apărut în Revista de Cultură „Tribuna”, nr.335/2016, Cluj Napoca, 15-31 august 2016
