Sissi,
volumul semnat Pavel Șușară, apărut în 2013 la Editura
Tracus Arte, este, înainte de toate, un obiect de artă în sine. Prezentat în
condiții deosebite, calitate superioară a formei și a suportului grafic, prima
senzație pe care o are cititorul, în timp ce-i mângâie coperțile, îi atinge
ceremonios paginile, sau îi inspiră pregnantul miros al cernelurilor, este
aceea a unei plăcute voluptăți, izvorâtă din bucuria, din încântarea de a ține
în mâini un album prețios, un album de artă. Apoi, dacă citim informațiile de
pe pagina a doua, înțelegem că volumul este expresia materială a unui proiect
cultural, o construcție plastic-literară în tandem: artistul vizual Mircea
Bochiș și Pavel Șușară, autorul textului. Dacă vorbim de voluptate înainte de a
citi e doar pentru a sublinia impactul asupra cititorului, dealtfel această
senzație, a ”plăcerii textului”, ne urmărește pe tot parcursul poemului
”fluviu”, așteptările autorului fiind pe deplin confirmate. Cu prilejul uneia
dintre lansările făcute, Pavel Șușară spunea: Este o carte pe care am scris-o cu o enormă voluptate. Dacă această
voluptate nu a fost transmisă cititorului, atunci înseamnă că ea a fost
consumată ca atâtea alte voluptăți.
Între
coperțile elegante, purtând pe clape fotografiile celor două personaje implicate
în corespondență (pe prima fotografia în ținută militară de epocă a lui: Pavel Șușară, cetățean al Imperiului și
expeditor, iar pe a doua: Elisabeta
Amalia Eugenia de Wittelsbach (SISSI) Împărăteasă, Regină și destinatar), e
închisă, și pentru totdeauna neexpediată, o scrisoare de dragoste. Una adresată
celei pe care autorul o recunoaște ca fiind mai mult decât o iubire livrescă, o
obsesie, o imagine seducătoare ce l-a urmărit din copilărie, un personaj captivant,
un mit, țesut cu precădere la marginea fostului imperiu austro-ungar, de unde
și el își extrage sevele imaginației creatoare. Deși a fost scrisă abia în 1998, toamna, după prima mea vizită la
Viena, această scrisoare pentru Sissi mi-a răscolit, încă din copilărie,
simțurile, mintea și imaginația. Venită în comunitatea grănicerească a Văii
Almajului, așezată frumos în memoria bătrânilor soldați ai Imperiului, așa cum
frumos erau așezate, în valize ponosite, bietele suveniruri culese de pe
drumurile străinătății, legenda lui Sissi a devenit, cumva, un inalterabil
patrimoniu local, impregînd, cu duhul ei misterios, deopotrivă sentimentul ei
identitar și inepuizabila generozitate a fanteziei, spune Pavel Șușară în Un colofon?, adăugat la finalul cărții.
Cu toate acestea, considerăm că nu întâmplător scrisoarea nu e imaginată doar
în nume propriu. În chiar debutul cărții, după formula încântătoare a
scrisorilor din secolul trecut: Iubita
mea Sissi,/ află despre mine că sînt bine și sănătos, care sănătate o doresc și
Luminăției Tale, aflăm că se adaugă, în calitate de semnatare ale mesajelor,
încă patru personaje: ...am venit mai
întîi să te văd, apoi să-ți aduc niște mesaje de la Adriana Babeți, Livius
Ciocîrlie, Cornel Ungureanu și Daniel Vighi, dar, mai ales, am venit să te
previn asupra pericolelor de moarte care te pîndesc la fiecare pas. Dacă la
ultima parte a afirmației ne vom referi, cum face și autorul dealtfel, în
finalul scrierii, prezența celor patru scriitori bănățeni este cel puțin
interesantă. Doi dintre ei, Adriana Babeți și Cornel Ungureanu sunt coordonatori ai activității
grupului de studii comparate central europene A treia Europă, dar și membri fondatori ai fundației cu același
nume de la Timișoara, fundație care, în colaborare cu Editura Polirom, a
publicat un ciclu de seminare, cuprinzând transcrierea unor discuții cu
specialiști în problemele Europei Centrale. Ori, acest construct mental care
ignoră geopolitica se referă la arealul fostului imperiu habsburgic. Așadar
idealului feminin i se adaugă și un ideal istoric, conceptul de a treia Europă reintrând în actualitate,
după dizolvarea imperiului, din dorința fostelor țări comuniste de a revendica
în această zonă un specific regional, capabil să le îndepărteze de estul
sovietic.
În
concordanță cu cele arătate mai sus, Sissi
nu este doar un fluid poem de dragoste, de fapt nici nu se rezumă să existe
înăuntrul unui anume gen literar, desființând, mai exact, granițele dintre
specii și genuri literare, împletind în curgerea sa cel puțin trei mituri: cel al
iubitei împărătese, mitul comorii și mitul supranaturalului. Ultimul e scos la
lumină din poveștile copilăriei, auzite de la bunicul, unchiul, mama, sau alte ființe
dragi, depozitare de trecut, care capătă calitatea de personaje fantastice în amintirile
păstrate cu sfințenie. Privite însă cu umor și ușoară ironie din perspectiva
prezentului, ce se păstrează pe tot parcursul scrierii, informațiile cotidiene
amestecându-se cu raportările la adevărul istoric sau apelul la fantastic, la
ireal. Însă cu toate progresele științei
și în pofida scepticismului raționalist, a pozitivismului de multe ori
abrutizat, să știi, Luminăția Ta, că în Împărăție încă se trăiește normal,
adică după legile vechi ale miracolului și ale închipuirii și după nevoile
imprescriptibile ale visului. Aceeași fină ironie, dar și o oarecare
resemnare în fața schimbării vremurilor, nu și a năravurilor, le găsim în
referirea la comorile rămase nedescoperite și al căror mister a înfierbântat
imaginația atâtor generații de visători: Dar
asta nu e totul, Luminăția Ta. Evident că după stîrpirea hoților de codru
lucrurile s-au mai liniștit și viața merge acum înainte cu hoții ceilalți, cei
obișnuiți, adaptați perfect la civilizație și la codurile obligatorii ale
vieții comunitare. Cîteva lucruri au rămas, totuși, nelămurite: unde sunt
comorile, banii, sculele, auriturile și argintăriile bisericești, mărgăritarele
și alte pietre scumpe, în care parte a Împărăției au fost ele îngropate, ce
semne s-au făcut deasupra gropii, în care nopți se spală în flăcări și cîte
sunt jurate, păzite, blestemate, legate și pecetluite prin voința și cu puterea
satanei. Tonul acid se păstrează și în relatarea despre cei pe care Sissi
i-a iubit cel mai mult dintre toate neamurile ce alcătuiau imperiul, pentru a căror
soartă a militat mereu, ungurii, strecurând subtile referiri la
infracționalitatea de graniță: Cît îi
privește pe unguri, ei sînt bine, au pornit frumos și se țin tare, vor să mute
capitala la Pesta, însă Luminăția Ta cunoaște în amănunt aceste lucruri că
doară este Regină a Ungariei, au deschis prăvălii luxoase, au tiparnițe bune,
iar benzinăriile Mol sînt mai curajoase decît inginerii hotarnici ai
Împărăției, și chiar acolo unde aceștia încă n-au ajuns cu inventarul și
cartografierea, îți vine un miros îmbietor de benzină fină, scumpă și doldora
de octani.
Declarându-se
îndrăgostit de Sissi, expeditorul scrisorii se substituie mai multor personaje
cu influențe diferite în viața împărătesei: soldatului credincios de la
periferia imperiului, junelui Richardt, pentru care aceasta ar fi nutrit o
afecțiune și care ulterior s-a stins neașteptat, necunoscutului din Amsterdam,
a cărui frumusețe ar fi săgetat inima delicatei împărătese în anul 1884 sau
chiar ucigașului său, Luigi Lucheni. Oricare ar fi personajul, ”discursul
îndrăgostit” împletește metaforele vremii în declarații de dragoste de un
rafinament voit desuet: În clipa/asta e
toamnă, Împărăteasa mea,/peste Alpi se adună nori alburii/și dinspre pusta
Ungariei bat vînturi subțiri,/Poate le simți și tu,/atunci cînd ieși din vis și
din melancolie,/pentru că, înainte să ajungă aici,/ele trebuie să treacă
fîlfîind,/și prin părul tău, la/Viena. Se simte regretul pentru atmosfera
demitizantă a lumii noastre, căderea în banal: Chipul tău frumos, de înger trecut pe la starea civilă, zîmbește
pierdut la fiecare pas, pe afișe, pe albume, pe serviciile de porțelan și pe
cupele de cristal, cînd singur, melancolic și misterios, cînd însoțit de
privirile îngrijorate ale Împăratului, și mii de mîini îți mîngîie în fiecare
clipă umerii goi și părul tău cel prăvălit în valuri peste ceafa pe care
soarele n-a văzut-o nicicînd. Cuvintele intră în dialog cu ilustrațiile
neconvenționale ale artistului Mircea
Bochis, care oferă la fiecare pagină o poveste paralelă cu cea a autorului.
Finalul
poemului vine în forță, ridicând tensiunea lirică a scrierii, prin
avertismentul rostit de cel din urmă personaj căruia autorul i se substituie,
respectiv asasinul Luigi Lucheni. El leagă astfel sfârșitul de început, mai
exact de acel motiv al scrisorii pe care l-am pomenit deja într-un citat, ...dar, mai ales, am venit să te previn
asupra pericolelor de moarte care te pîndesc la fiecare pas, închizând
acțiunea într-un cerc și, astfel, sfârșitul poate deveni el însuși un alt
început: nu veni la Geneva,/iar dacă,
totuși, vii,/nu ieși din casă/pe 10 septembrie,/în ziua de sîmbătă,/iar dacă,
totuși, ieși,/nu ieși la orele 14,40,/iar dacă, totuși, ieși,/eu voi fi acolo
și ne vom întîlni amîndoi cu Istoria/și eu știu asta pentru că eu știu totul,/pentru
că sînt blestemul, soarta, călăuza și asasinul/și rămîn supusul veșnic
al/Luminăției Tale,/Luigi Lucheni.
Sissi este o carte care poate fi
interpretată în mai multe feluri, pentru că lasă deplină libertate cititorului
său. Ea nu se supune canoanelor și regulilor închistate ale unui gen literar. Este
o carte obiect de artă și un album retro, precum genul epistolar însuși, intenția
autorului fiind discursul total, o ”foaie pentru minte, inimă și literatură”.
Dar, mai ales, nu încetează a fi o emoționantă scrisoare de dragoste, închisă
pentru totdeauna într-un plic elegant, timbrat și adresat, ce nu va ajunge
niciodată la destinatarul său, dar care, în schimb, ne este oferită nouă, de
către expeditorul, in aeternum cetățean
al imperiului, Pavel Șușară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu