joi, 28 august 2014

Feminitatea – moduri de întrebuințare

           Prospect de femeie, editura Herg Benet 2014, este cartea de debut a Anei Barton, o prozatoare care nu scrie deloc ca o debutantă, ea însăși declarând că se îndeletnicește cu scrisul de douăzeci de ani, venind din zona publicisticii, activitate ce a contribuit la concizia și percutanța stitlului său literar.
            Volumul cuprinde șaizeci și opt de texte (recunosc le-am numărat de două ori, prima dată îmi ieșise cu unul în plus și chiar m-am luminat de revelația descoperirii unei ”perversități” a mesajului, trecută neobservată de ceilalți, care au mai scris pe ici pe colo despre carte, dar am descoperit repede că unul dintre titluri se lăfăia relaxat pe două rânduri punctate),  texte pe care cu greu le poți asocia unui anume gen literar. Ele diferă unele de altele, găsim aici de toate pentru toate gusturile și așteptările, de la adevărate poeme în proză până la povestiri de viață cotidiană, scene fruste, redate cu un umor acut, persiflant, ego-ficțiuni, sau relatarea unor amintiri dintr-o fericită copilărie. Toate sunt scrise ”stenografic”, fără înflorituri stilistice care să îndulcească prea mult, cititorul experimentând efectul unei lecturi proaspete, revigorante, ca o bomboană mentolată ce induce senzația de răcorire.  Spun induce, pentru că în spatele unei ”durități” de exprimare voite se întrezăresc o sensibilitate nu îndeajuns disimulată a autoarei și o feminitate debordantă, pe care nici titlurile de genul: Curvă bătrână; Te iubesc, luate-ar dracu'! sau Gospodină-n pat, doamnă-n bucătărie...nu le pot anihila. Ana Barton scrie precum pășește, cum respiră, în ritmul alert al vieții de zi cu zi, în ritmul cardiac al unui oraș în care trăiește și pe care-l trăiește. Stilul ei e cât se poate de direct, tranșant, dureros de tranșant pe alocuri. Spune lucrurilor pe nume, are o grabă cu care te poartă mereu spre următorul text, de parcă n-ar avea suficient timp pentru explicații, lăsându-te pe tine, cititorul poticnit, să te mai lămurești și singur. Asta mai ales în cazul fragmentelor metaforice, care te prind și te învălmășesc în misterul mesajului lor, atât cât să te dezmeticești abia în povestirea simplă și plină de umor care urmează. Găsim, în aceste cazuri, exprimări poetice semnificative: Mai miros și acum a sălbăticiune odihnindu-se împotriva adierii și mai topesc în nări aerul câmpului de ciuperci fermecate de apropierea uciderii; Există oameni cu care mângâi păsări sau Din ea mai ieșeau uneori, și nu arareori, niște vrăbii mai mici decât alea obișnuite, mici cât niște nedumeriri. Dar le alunga mereu cu pietre, de parcă ar fi fost nevoie de atâta violență.
            Prezența sentimentalității e însă parcimonioasă, și totuși în cantitate suficientă, ca sarea și piperul în mâncare, precum în Piper negru, măcinat, unul dintre textele-poem.  În Prospect de femeie  (care dă și titlul cărții), sau în Gospodină-n pat, doamnă-n bucătărie, autoarea amestecă, în doze egale, umor, (auto)ironie și profunzime a mesajului conținut, pentru a ilustra condiția femeii moderne, a eforturilor pe care aceasta e nevoită să le facă, spre a rezista presiunilor unei societăți mereu competitive în ceea ce o privește. Iată o mică mostră în fragmentele ce urmează: Data revizuirii prospectului: zilnic, îndeobște dimineața, când ea are porniri criminale la adresa oglinzii, a cărei fidelitate cu noaptea-n cap nu folosește nimănui. Dar nimănui. (Prospect de femeie); Nu te trezești dimineața căscând. Te-ntinzi cum ai văzut în filemele romantice, îți reprimi elegant căscatul, faci două-trei-patru mișcări de anghilă, vezi să n-o confunzi cu anaconda, dai deoparte cearșaful, că tu nu pui plapumă pe tine nici moartă!, și te ridici în capul oaselor. De pe marginea patului, în timp ce-ți înghiți un cârcel proptit taman acu' în laba piciorului stâng, te-ntorci spre el și sufli de trei ori, ca-n povești. ( Gospodină-n pat, doamnă-n bucătărie...)  Dar povestirea care lasă oarecum fără respirație cititorul, aruncându-l, fără să fie atenționat (după ce parcursese delicatețea textului cu titlul Mai ții minte, Javier?), în vâltoarea unei exprimări efervescente și lipsite de inhibiții, trădând însă un acut simț al observației pe care autoarea îl exploatează din plin, este Femeia cu chiloții pe fluierul piciorului. Precizia cu care desenează scena, aproape cinematografic, epurează textul de orice urmă de vulgaritate, dându-i aspectul unei coregrafii pure. Mi-am amintit, citind această povestire, despre mărturisirea Anei Barton, văzută undeva pe o pagină web, posibil transcriere a unor cuvinte rostite cu prilejul vreunei lansări: Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ neîncărnat prin cap. Cu siguranță așa se explică redarea cu lux de amănunte a unor scene și gesturi ca cele ce urmează: Femeia mergea. Pas vioi, dar nu aprig, mișcări ferme, însă delicate, capul parcă purtat de ușoara pală de vânt. Parc-am văzut și-un obraz surâs, dar nu bag mâna-n foc fiindcă ne despărțea o zebra generoasă, de bulevard central. Recunosc, auzeam toată percuția din ”Titan”. (…) Vedeam molecule prin arcul de aer de peste boulevard, nu alta. Și, în secundele-n care-mi așteptam eu verdele semaforial la stâlp, făcându-mă statuie de mirare, nu de sare, precum, în vechimi, femeia lui Lot, iar femeia mea de vizavi continua să meargă, văd că-i alunecă oarece, glisare fină și unduitoare, pe fluierul piciorului drept. Ceva roșu, moale, firav. Ea, neoprindu-se din mers, nemodificându-și unghiul de înclinare a capului, imperturbată carevasăzică, ridică, punând în gest o grație de Plisețkaia, piciorul nepândit de griji ori de lene până în dreptul tomberonului pe lângă care trecea în clipa aia și lasă molcom să se scurgă în burta lui chiloții mici, din ațe roșii. (…) Acolo am văzut eu feminitatea în ipostaza supremă a prezenței ei de spirit. Și aici vedem noi, cititorii, senzualitatea unei imagini, în toată spledoarea, profunzimea și adâncimea descrierii ei!
            În genere proza Anei Barton e una a cotidianului, spiritul de observație și capacitatea analitică dându-i autoarei posibilitatea de a reda scene dintre cele mai banale; datorită preciziei de bisturiu cu care incizează realitatea, limbajul capătă funcția unui fel de personaj în sine, care circulă de la un text la altul. Un lucru e cert, lirismul nu face parte dintre uneltele sale de exprimare preferate, nici măcar atunci când se adresează bărbatului iubit. Cu atât mai puțin atunci când povestește despre ființe dragi, dintr-un trecut pe care-l condimentează cu umor, din abundență, în ciuda temei alese, ca în povestirea Glonțoaica, unde amintirea unui priveghi la care a participat împreună cu bunicul e ilustrativă:  M-a intrigat indiferența ei. M-am uitat în jur, ăștia vorbeau unii cu alții. Nimeni nu era atent la mine. Așa că am pus un picior în cutie și m-am lăsat ușurel înăuntru, aducând, fără vreun zgomot, și celălalt picior. Doamna asta nici  nu m-a simțit. (…) Și ca orice om trudit, am dat să mă odihnesc. Și m-a luat somnul pe Glonțoaica. M-am trezit îngrozită, din cauza unui țipăt ca din gură de șarpe: ”Floricăăăăăăăăă, fata e pă mort!” Bunicul meu m-a extras blând din cutie, m-a luat în brațe și am plecat acasă. Nu m-a întrebat nimic pe drum. Mi-a spus doar atât: ”Să nu cumva să-i spui lu' măta mare, că ne ia dracu' pe-amândoi.”

            Temele abordate în volumul Prospect de femeie sunt dintre cele mai diverse, dar fie că ne oprim asupra textelor mai apăsat metaforice, asupra unor întâmplări cotidiene, sau asupra unor povești de demult, cu parfum inimitabil, nu o putem acuza pe autoare, nici într-un caz, de folosirea unui limbaj vetust. Ba din contra, prospețimea scrierii, modul direct, tăios și în același timp savuros în care aceasta spune lucrurilor pe nume, concură la o lărgire a ariei de adresanți. Asta nu înseamnă că  vorbim despre simplitate în ceea ce privește mesajul. Cititorul Anei Barton este în primul rând unul educat, rafinat, capabil de a simți subtilitățile ascunse în text și posesor al unui dezvoltat simț al umorului. Iar prozatoarea se anunță a fi o reprezentantă de success a noului val de scriitoare, care nu se sfiesc să se arate puternice, îndrăznețe, culte, dar și erotice, plăpânde și chiar vulnerabile atunci când redarea simțirii o cere. Textele sale sunt adevărate radiografii ale unui suflet de femeie, cu toate încercările și trăirile ce se produc în interior. Se înghit fără a fi mestecate. Aflăm că există, totuși, Precauții: deși umblă vorba prin talcioc de multă vreme că substanța e imposibil de înțeles vreodată, vă avertizez că aici nu suntem la vreo serbare cognitivă. Deci, curaj! Dar nu și derivatele lui. Ne liniștim, până la urmă, aflând despre Supradozare: nu este posibilă. În final mai trebuie să ținem cont doar de Avertisment: temerile, spaimele sau angoasele sunt complet interzise pe toată durata tratamentului.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu